Etim. Del lat. ripa .
Onom.:
In illos molinos qui sunt in erripaue. (Leyre, 1207) Arzam 222.
X peca est in ripaondo. (1252) GLarr SJ 343.
En ripaçurieta. (Irache, 1283) Arzam 222.
De erripa. (1350) Ib. 222.
Martin Erripaburuco. (1360) Ib. 222.
1.
(V-ple-m-gip),
irripa (Lar, Hb, H),
erripe (Bera)
Ref.:
A;
Iz
ArOñ
(errípa)
.
Cuesta, pendiente; precipicio. Harriet relaciona irripa ( Lar) con xirripa. "Paraje costanero, terreno en declive" A. "Cuesta lisa y limpia" Iz ArOñ. Cf. A Ezale 1897, 132a: "Aldatza ta aldapa ta erripe ta aur da gain bardiñak dira". Cf. VocNav: "Ripa, [...] aplícase comúnmente al acantilado, a la orilla en escarpa o tajado", que cita varios testimonios de la toponimia.
Tr. Bien documentado en onomástica y toponimia medieval (tbn. como segundo elemento quizá en Esterripa, Zamarripa [ApV 226]). No aparece en los textos hasta fines del s. XIX, gralmte. en la forma erripa .
Aldapan zear goruntza doaz arnas oska, / atx arte eta erripa bildurgarrietatik.
AB AmaE 447s.
Egur billa ebillela erripe orretan, atxetatik bera jausi zan.
EgutAr (ap. DRA
, sin más ref.).
Ibarretan jostari, / erripetan larri, / oiñak baiño eskuak / nituan maitetsi.
Gand Elorri 106.
Baso erripan ez ei zan / zure geizpea lakorik.
Ib. 198.
Uts txiki bat zan asko, eun metrotik gorako erripe baten bera kotxe ta guzti juateko.
Gerrika 162.
2.
(Uso adj.).
"
Errípa daó, está pendiente"
Iz
ArOñ
.
Bide au oso erripia da.
Gerrika 163.
EGUZKI-ERRIPA.
"Irripa, calentito. Eguzki-irripa (AN-gip), sol calentito de invierno" A Apend. Tal vez 'solana, carasol'.